Despre cartea “Scrisori către fiul meu” au scris mai mulţi bloggeri:
Învăţăturile lui Gabriel Liiceanu către fiul său Ştefan
Cartea perfectă
Extraordinar!
Gabriel Liiceanu, Scrisori catre fiul meu
Liiceanu îşi face “seppuku autobiografic” (de la lansarea cărţii la Gaudeamus)
Voi aţi citit-o? Ce părere aveţi?
Manolescu şi Liiceanu au fiecare propriul Noica: al celui dintâi e evazionist, “trăirist” şi condescendent faţă de literatură. Al celui de-al doilea e activist, cerebral şi adept convins al beletristicii.
Două lucrări care au animat recent peisajul literelor autohtone, „Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu şi „Scrisori către fiul meu” de Gabriel Liiceanu, prezintă portrete nu o dată divergente ale lui Constantin Noica.
[Continuare]
Cred că am dat o nouă demnitate cuvântului „lichea“ în limba română. Am luat cuvântul acesta de pe stradă şi, scoţându-l din banalitatea injuriei, l-am îmbrăcat în hainele Istoriei, i-am dat un sens hermeneutic şi, astfel, un prestigiu pe care nu-l avea. [Continuare]
Draga Gabi,
Fiica de 11 ani a unui magnat american ce a crescut zburand cu avionul personal al familiei si-a dorit de ziua ei un zbor cu un avion comercial. La uimirea tatalui ei, a replicat ca-si doreste sa zboare intr-un avion mare alaturi de multi oameni. Vreau sa vad cum arata un aeroport pe dinauntru.
Daca aceasta banalitate/normalitate poate fi un deziderat, eu as dori sa vad normalitatea dinauntrul unui tari ce-si tabloidizeaza si isi creaza o mitologie cotidiana din toate semnele sale clinice. In aria de desfasurare a acestei normalitati, nu s-ar afla doar niste reflexe civice de bun simt, ci si anumiti oameni ce au dreptul moral si posibilitatea mediatica de a trage semnalele de alarma asupra ale eventualelor derapaje, ce pot sublima voci ale unor indignari sanatoase, ce… ce…
Aveti in fata o Romanie ce nu va cunoaste, dar pentru care ati intrat deja in legenda, acelasi tip de legenda seaca in care intrase si Noica in anii ’80 (multi auzisera de Noica, insa putini stiau ca inca traieste si se plimba zilnic prin Paltinis). E o Romanie tanara ce n-a apucat inca sa-si desfasoare toate instinctele de lichele. O generatie care nu va citeste cartile, iar, daca va citeste, o face in cel mai bun caz doar de dragul unui palmares de lectura. Tineri care se avanta pe sure vai de internet cu o blazare ce nu si-a configurat nici macar ura. Lipseste pana si fanatismul propriei mediocritati…
Desi lipsa imaginatiei devine prin intranzitivitate un rau, cu greu imi pot imagina o Romanie in care copiii mei s-ar putea juca cu ceilalti copii fara un sentiment de panica. Copiii celor care acum ma indeamna la gandul unei emigrari in Nepal.
Va puteti imagina o Romanie ce n-a intrat niciodata intr-o librarie, ce nu citeste ziarele in care binevoiti atat de rar sa interveniti, insa totusi populeaza cu o agilitate demna de o cauza mai buna, internetul (care sub forma comentariilor, forumurilor si blogurilor etc. il oripilase si pe prietenul dvs. Andrei Plesu). Acest cuib de internet social pe care si dumnevoastra si ceilalti asemeni va faceti nesimtita prezenta atat de acut.
Nu-mi fac mari sperante cu privire la acceptul de-a da curs invitatiei de-a prelua acest blog, insa totusi, daca o anumita obisnuita cu ura celor dinaintea voastra v-a imbatranit, dati-mi voie sa sper ca un entuziasm gasit la cei tineri sa va ofere o gura de aer proaspat.
Dedic acest articol de intampinare aceluiasi tip de entuziasm cu care am sacrificat tricoul decolorat de soarele sub care v-am citit prima data Usa interzisa, pe o banca intr-un parc.
Cu un anumit orizont de asteptare,
Adrian Ciubotaru
“Primul post” este un exemplu de titlu. Iar “Primul post este un exemplu de titlu.” este un exemplu de propozitie care, o data multiplicata, poate forma un post/articol.
E la fel de simplu cu a scrie in orice editor de text cunoscut, doar ca aici va poate citi si va poate comenta (imbracat in trenning sau in haine de sarbatoare) orice posesor al unei conexiuni la internet. Asadar, relaxati-va, aveti tot timpul din lume!
blog catre lichele 